Corpul uman foloseşte muşchi specializaţi care ne ajută să respirăm. Plămânii nu au muşchi proprii. Muşchiul care face posibil procesul de a trage aer în piept (inspiraţia) se numeşte diafragmă, un muşchi subţire, arcuit, situat în partea inferioară a pieptului. Când diafragma se contractă, arcul se curbează în jos, lărgind cavitatea toracică. Presiunea din plămâni este mai mică decât presiunea aerului exterior, astfel încât aerul pătrunde în plămâni prin căile respiratorii. De asemenea, muşchii dintre coaste (intercostali) ne ajută să respirăm, mişcând cutia toracică.
Expiraţia are loc fără efort. Atunci când ne odihnim, dăm aerul afară (expirăm) fără ajutorul muşchilor. Datorită elasticităţii lor naturale, plămânii şi pereţii cavităţii toracice, care sunt extinşi în mod activ în timpul inspiraţiei, se vor contracta şi vor expulza aerul din plămâni în momentul când diafragma se relaxează. Totuşi, în timpul exerciţiilor active, folosim muşchii abdominali pentru a împinge diafragma spre plămâni, expulzând astfel aerul aflat în plămâni.
În mod normal, respiraţia este un proces automat. Datorită unei anumite părţi a creierului nostru, numită centrul respirator, nu este nevoie să ne concentrăm întotdeauna asupra respiraţiei, ceea ce este foarte bine, considerând că un adult sănătos inspiră şi expiră în medie de 12 până la 20 de ori pe minut – ceea ce înseamnă de 28.800 de ori pe zi! În momentul în care nu mai putem respira liber, acest fapt devine rapid foarte neplăcut. Secreţiile în exces din bronhii şi din plămâni fac ca procesul de respiraţie să devină dificil şi pot duce la crearea tusei productive. Din fericire, Mucosolvan® este o soluţie sigură şi eficientă pentru tusea cu mucozităţi – ca să poţi respira liber din nou.